marți, 12 octombrie 2021

Vorbit în public ... ?

 Când a fost ultimul moment în care ai avut de prezentat un proiect sau o idee în fața unui număr mai mare de oameni? Ce ai simțit în acel moment? Ai fost calm și sigur pe tine sau ai simțit cum anxietatea își face loc în mintea ta și au început să îți tremure picioarele și vocea? Dacă îți spun că pentru aceste emoții negative există o soluție, m-ai crede? 

Eram în primul an de facultate, iar pe lângă toate lucrurile noi și minunate pe care le experimentam cum ar fi viața de proaspăt adult, un nou stil de a învăța, o diversitate mare de oameni frumoși pe care îi cunoșteam, aflasem că vom avea multe proiecte de prezentat în fața colegilor și a profesorilor. Mereu mi-a plăcut partea practică de concepere a unui proiect, în general eram cea care făcea toată munca, iar ceilalți culegeau laudele. Cu toate acestea, la facultate era diferit, aveam proiecte atât individuale, cât și în echipă, diferența fiind că fiecare trebuia să își prezinte partea. Parcă a fost ieri momentul în care am avut de prezentat proiectul care m-a făcut să iau atitudine. Picioarele tremurau, vocea îmi era stinsă și nesigură, ochii mi se umpleau de lacrimi și tot ce îmi doream era să scap cât mai repede din fața mulțimii. Acela a fost momentul, momentul în care am decis să schimb ceva și să scap de acea panică pe care o simțisem. 

Auzisem de un club de public speaking, numit Oradea Toastmasters, unde în acel moment verișoara mea era președintele clubului. Ședințele se țineau miercurea, iar din dorința de a nu merge singură, am convins un profesor și o colegă să mă însoțească. Odată ajunși în sală am descoperit câteva fețe cunoscute, zâmbitoare care ne-au întâmpinat și ne-au explicat cum decurge o ședință obișnuită. În prezent au trecut 6 ani și e cel mai bun și constant lucru pe care l-am făcut în viața mea. 

Primul club al organizației a luat ființă în anul 1924, în Santa Ana California, ca urmare a eforturilor susținute de către Ralph C. Smedley, iar prima ședință oficială a avut loc în 22 Octombrie 1924.

Ce este defapt un club Toastmasters? Așa cum spune și misiunea acestuia : "Misiunea unui club Toastmasters este de a oferi un mediu de învăţare pozitiv şi de suport reciproc, prin intermediul căruia fiecare membru să îşi dezvolte abilităţile de comunicare şi de leadership, toate acestea ducând la dezvoltarea personală, profesională și la creşterea încrederii în sine." Ce se întâmplă acolo? Membrii învață ținând discursuri în fața colegilor și primind feedback de la aceștia. 

În timp, descoperi faptul că Toastmasters te ajută nu doar la a ține discursuri și prezentări în fața unui public larg, ci și în viața de zi cu zi. Aici, poți învăța să te exprimi corect, să îți îmbunătățești comunicarea cu membrii familiei, cu prietenii, cu colegii. O altă direcție de învățare este cea de leadership, mai exact poți avea roluri în boardul clubului. Din board fac parte: președintele, vicepreședintele educație, vicepreședintele membrii, vicepreședintele PR, secretarul, trezorierul și sergentul. Fiecare astfel de rol implică anumite sarcini, iar în funcție de abilitățile pe care vrei să ți le dezvolți poți alege să devii unul din membrii boardului. 

Cluburile Toastmasters sunt prezente în majoritatea orașelor din România, iar în cadrul anumite evenimente organizate anual, ai ocazia să cunoști colegii din mai multe orașe, poți învăța ceva din experiența fiecăruia și îți poți extinde rețeaua socială. 

După 6 ani de când fac parte din această frumoasă comunitate (eu îi numesc familie), pot spune că le datorez foarte multe lucruri. Alături de ei am crescut, m-am maturizat, am învățat să îmi asum responsabilitatea, am învățat să primesc și să ofer feedback, am învățat să ascult activ, am învățat ce înseamnă să oferi fără a aștepta ceva în schimb, am învățat să îmi gestionez emoțiile pentru că acestea defapt nu dispar, am învățat să risc și mi-am dezvoltat relații de prietenie superbe în această comunitate. 

Pe tine ce te determină să îți învingi această frică? Ce abilități ai vrea să îți dezvolți? Ai fost vreodată la o astfel de ședință? 

PS: intrarea este liberă și oricine dorește să participe este binevenit.

Câteva momente surprinse de-a lungul anilor:










sâmbătă, 21 decembrie 2019

Vară în decembrie

RO:
De câte ori ți s-a întâmplat în luna decembrie să tremuri de frig și tot ce îți dorești e să fii într-un loc cu căldură și mult soare? Evident, eu fac parte din categoria iubitorilor de căldură, iar îmbinată cu pasiunea pentru călătorii am descoperit o țară nouă, diferită și extrem de interesantă - Egipt.
De mică mi-am dorit să descopăr tot ce ține de piramide, de faraoni, de această lume în care bărbații conduc, iar femeile sunt subminate, acoperite și au drepturi limitate. Pentru noi ca europeni, este un lucru destul de greu de digerat și acceptat, așadar curioasă din fire am vrut să văd și să trăiesc totul pe pielea mea.
Datorită Agentiei Saphir ( www.turismoradea.ro ) am reușit să ajung în mult dorita vacanță, aceștia explicându-mi de la început la ce să mă aștept odată ajunsă acolo, în ce excursii am posibilitatea să merg și toate celelalte detalii necesare pentru a avea o experiență de vis. 
Zis și făcut, în 27 noiembrie am ajuns în Hurghada la o temperatură de 28 grade, perfectă pentru relaxare, plajă și acomodare cu locuința pe care o aveam timp de o săptămână. După o întânire cu colaboratorii agenției, am decis ca în cea de-a doua zi să mergem și să vizităm orașul ...  Hurghada. 
În cea de-a doua zi, am pornit așadar cu autocarul în turul orașului unde am descoperit Grand Aquarium o locație în care puteai vedea o multitudine de pești și animale (flamingo, crocodili), moscheea Al Mina unde am rămas impresionați de măreția acesteia și de seriozitatea celor care se rugau acolo, o celebră parfumerie care creează bazele parfumurilor pe care le cumpărăm noi din comerț și un magazin de suveniruri cu o gamă diversă de produse. Având în vedere că era ziua mea de naștere, cei de la hotel au fost foarte drăguți și mi-au pregătit un tortuleț pe care să îl pot savura alături de prietenii mei. Seara s-a încheiat cu mine participând la concursul Miss Hotel, din care toate cele patru fete am ieșit învingătoare și cu o spuma party veritabilă.
În a treia zi, prin intermediul unei prietene, l-am cunoscut pe cel care ne-a ajutat cu adevărat să avem o vacanță de vis: Sam (vă pot ajuta cu datele lui de contact). Datorită lui am avut cele mai frumoase excursii, la cele mai bune prețuri, devenind persoana noastră de încredere și un foarte bun prieten. 
Sâmbata, cu noaptea-n cap am pornit spre Cairo. Ajunși acolo, dimineața am început aventura prin a vizita Muzeul Egiptean, unde am descoperit o mulțime de lucruri interesante din istoria acestei țări. După fluxul mare de informații primite, am mers la o plimbare revigorantă cu barca pe Nil, pe ritmuri arăbești care se auzeau din difuzoare. Ultima oprire a zilei a fost la Piramidele din Giza și la Sfinx, un loc încărcat de istorie și mister, având posibilitatea de a merge cu o cămilă.
Duminica a decurs liniștită stând la plajă pe malul mării, cu o seară petrecută la narghilea în compania noului nostru prieten.
Ziua de luni a fost una plină de adrenalină. La ora 10 eram ajunși în mijlocul deșertului Sahara, nerăbdători să urcăm pe atv-urile care parcă ne chemau să le strunim din loc. După un drum de 40 de minute de plimbare cu atv-urile am ajuns să vizităm locuințele beduinilor, să bem un ceai de hibiscus și să fumăm o nargilea într-una din terasele amenajate de ei.
Deși marțea era ziua de întoarcere acasă, dimineața am preferat să o petrecem la Dolphin House. Mai exact, am avut parte de o expediție pe Marea Roșie unde am făcut snorkeling pentru a vedea reciful de corali, am înotat alături de delfini și am fost trași cu canapeaua și banana de o altă barcă în mijlocul mării.
Sunt convinsă că pozele vor vorbi de la sine!
Sfaturi:
- luați-vă concediu 2 săptămâni pentru a putea explora Egiptul
- femeile să evite să iasă singure din resorturi
- dacă vreți să faceți shopping căutați magazinele cu prețuri fixe
- contactați-l pe Sam sau căutați un ghid în care să puteți avea încredere

EN:
How many times did it happen to you in December to tremble because of the cold and all you wished for was to be in a hot place with a lot of sun? Obviously, I am part of the sun lovers category and combined with my passion for travelling a discovered a new, different and extremely interesting country – Egypt.
Since I was little I wanted to discover everything about the pyramids, pharaohs, about this world where men rule and women are undermined, covered and have limited rights. For us as Europeans, it’s a really hard to digest and accept this thing, so curious by nature I wanted to see and live everything on my own.
Due to Saphir Agency ( wwww.turismoradea.ro) I was able to go in the so wanted holiday, these ones explaining to me from the beginning what should I expect once I was there, in which trips I have the opportunity to go and all the other necessary  details to have a dream trip.
Said and done, in 27th of November we arrived in Hurghada at a 28° temperature, perfect for relax, sun bath and accommodation with the home I had for one week. After a meeting with the agency collaborators, we decided that in the second day we’ll go and visit the city … Hurghada.
On the second day, we started a bus tour of the city where I discovered The Grand Aquarium – a place where you could see a lot of fish and animals (flamingo, crocodiles), the Al Mina Mosque where we were impressed by its greatness and piety of the ones praying there, a famous perfumery that creates the base of the perfumes we are buying in commerce and a souvenir shop with a wide range of products. Given the fact that it was my birthday party, the guys from the hotel were really sweet and made me a little cake to enjoy it with my friends. The evening closed with me attending the Miss Hotel contest, from which all the four of us came out winners and a genuine spuma party.
On the third day, through a friend, we met the one who really helped us to have a dream holiday: Sam (I can help you contact him). Thanks to him we had the most beautiful trips, at the best prices, becoming the person we trusted and a very good friend.
On Saturday night we headed to Cairo. Arriving there, in the morning we started the adventure by visiting the Egyptian Museum, where we discovered a lot of interesting things in the history of this country. After the great flow of information received, we went for a refreshing boat ride on the Nile, on Arabian rhythms that were heard from the speakers. The last stop of the day was at the Pyramids of Giza and the Sphinx, a place steeped in history and mystery, having the opportunity to go with a camel.
Sunday passed quietly by the beach, with an evening spent smoking hookah in the company of our new friend.
Monday was an adrenaline rush. At 10 o'clock we were in the middle of the Sahara Desert, eager to jump on the quads that seemed to call us out. After a 40-minute drive with the quads we went to visit the Bedouin houses, drank a hibiscus tea and smoked a hookah on one of the terraces set up by them.
Although Tuesday was the coming home day, we chose to spend the morning at the Dolphin House. Specifically, we had an expedition to the Red Sea where we were snorkelling to see the coral reef, swam with dolphins and were dragged with the couch and banana by another boat in the middle of the sea.
I am sure that the pictures will speak for themselves!
Tips:
- take off 2 weeks to explore Egypt
- women should avoid going out of the resort alone
- if you want to go shopping, look for shops with fixed prices
- contact Sam or look for a guide you can trust


Day 1
Grand Aquarium


Al Mina Mosque

Pyramids of Giza

Nile

Sphinx


Egyptian Museum


Sahara Desert


Sam

Red Sea

Dolphin House


duminică, 6 ianuarie 2019

Aventura. Adrenalina. Green Adventure


RO:
Te-ai întrebat vreodată care a fost cel mai frumos cadou primit de ziua ta? Eu pot spune fără nici o ezitare că cel mai frumos cadou primit de mine este un city break(29.11-02.12) în Băile Herculane alături de echipa Green Adventure .
Locația și programul din acele zile pentru mine au fost complet necunoscute (surpriza trebuia făcută până la capăt). Odată ajunși la Băile Herculane, ne-am cazat la hotelul Roman. Acest hotel are la bază o istorie foarte interesantă deținând la parterul său două din cele mai importante atracții turistice ale zonei și anume basorelieful lui Hercules și Băile Imperiale Romane al căror ctitor a fost chiar Împăratul Traian. În cadrul cinei am avut ocazia să îi cunoaștem pe organizatorii acestei aventuri, cât și pe ceilalți participanți. Ulterior, am mers să ne răsfățăm și să ne cunoaștem mai bine în bazinul cu apă termală din cadrul hotelului.
Cea de-a doua zi din cadrul acestei excursii a fost una plină de adrelină și peisaje care îți taie respirație( și asta nu din cauza frigului de afară). După un mic dejun copios, am mers spre Cazanele Dunării. Acolo, după ce am fost bine instruiți de ghizii noștri, am pornit în prima noastră aventură și anume: o plimbare cu caiacele pe Dunăre. Cuvintele sunt de prisos pentru a descrie acea senzație de extaz trăită. Ce poate fi mai frumos de 1 decembrie decât să ai parte de o plimbare cu caiacul de unde poți vizita două peșteri și să privești chipul lui Decebal din acesta? Seara evident a continuat cu o cină tradițională gustoasă și cu povești spuse savurând un pahar de vin.
După minunata experiență din ziua precedentă, nici nu mă gândeam ce mă va aștepta în cea de-a treia zi a experienței noastre cu Green Adventure.  Această zi ne-a demonstrat cât de recunoscători ar trebui să fim pentru tot ce avem în viața noastră. Am avut parte de o expediție pe munte spre satele Scărișoara și Ineleț, cunoscute ca fiind printre cele mai izolate locuri din țară. Drumul spre aceste sate a fost unul anevoios pe scări verticale sau poteci întortocheate. Acolo am găsit oameni simpli, care nu aveau curent electric, drumuri sau mașini. Casele erau la cel puțin 10 minute de mers distanță unele de altele. Acolo am învățat ce înseamnă simplitatea, bunătatea și modestia.
Dacă aveți nevoie de o ieșire din cotidian, de o experiență plină de aventură și adrenalină, vă recomand să îi contactați pe cei de la Green Adventure ( www.greenadventure.ro ).  Aceștia organizează excursii cu activități în aer liber din care vă puteți întoarce cu povești noi și interesante, cu lecții de viață și cu activități desfășurate pe care nu le puteți practica în orice moment.  Pe această cale doresc să le mulțumesc pentru toate clipele trăite alături de ei și abia aștept următoarele aventuri.

EN:
Have you ever wondered what was the most beautiful gift of your birthday? I can say without any doubts that the most beautiful gift I received is a city break (29.11-02.12) in Baile Herculane with the Green Adventure team.
The location and schedule of those days were completely unknown for me (the surprise had to be done to the end). Once we arrived at Baile Herculane, we stayed at the Roman hotel. This hotel is based on a very interesting history, having on its ground floor two of the most important tourist attractions of the area, the bas-relief of Hercules and the Roman Imperial Baths, whose founder was even the Emperor Trajan. At dinner, we had the opportunity to meet the organizers of this adventure as well as the other participants. Later, we went to chill and get to know ourselves better in the hotel's thermal water pool.
The second day of this trip was full of adrenaline and breathtaking landscapes (and that's not because of the cold outside). After a generous breakfast, we went to the Danube Boilers. There, after we were well trained by our guides, we started our first adventure: a kayaking ride on the Danube. The words are too little to describe that feeling of enthuziasm. What can be more beautiful on a 1 December than have a kayak ride where you can visit two caves and look at Decebal's face from it? Obviously, the evening continued with a tasty traditional dinner and stories told in front of a glass of wine.
After the wonderful experience of the day before, I did not even think about what to expect on the third day of our Green Adventure experience. This day has shown us how grateful we should be for all we have in our lives. We had an expedition on the mountain to the Scărişoara and Inelet villages, known to be among the most isolated places in the country. The road to these villages was difficult with vertical stairs or winding paths. There we found simple people who did not have electricity, roads or cars. The houses were at least 10 minutes away from each other. There I learned what simplicity, kindness and modesty means.

If you need to get away, an adventure and adrenaline experience, I recommend that you contact Green Adventure ( www.greenadventure.ro ). They organize outdoor trips where you can return with new and exciting stories, with life lessons and activities that you can not practice at any time. In this way I want to thank them for all the moments lived together and I can not wait for the following adventures. 

Pozele vor vorbi de la sine:









miercuri, 2 ianuarie 2019

O vacanță de vis - Croația, Pula


RO:
            În general, cu toții așteptăm entuziasmați vacanța sau concediul din timpul verii. Așadar, înainte de a începe, aș vrea să vă întreb câți iubiți marea? Dar muntele? Ei bine, în continuare vă voi spune cum puteți să petreceți un timp de calitate alături de familie sau prieteni, să vizitați locuri interesante și să beneficiați de o vacanță 2 în 1: atât la mare, cât și la munte.
            Gândindu-ne să ne facem vacanța împreună, eu și prietenii mei, am hotărât să mergem în luna septembrie în Croația, timp de o săptămână. Zis și făcut, ne-am mobilizat repede și am găsit un apartament cu 2 camere perfect penru noi, în orașul cu denumire, știți voi, anatomică. Hai mai bine să-i spunem Paula. Timpul a trecut ca prin vis și ne-am trezit în Croația unde ne-a invadat din start plămânii aerul mării Adriatice. Prima zi a fost una de acomodare cu orașul și cu marea. Deciși să înfrângem oboseala, am luat-o la pas spre cea mai apropiată plajă. Aici am rămas surprinși pentru prima dată de plaja sălbatică din fața noastră, încercând să facem abstractie de apa care la început ni se părea foarte rece și sărată. În fiecare zi din cele 7, am mers pe o altă plajă, fiecare având ceva deosebit. Spre exemplu, una era cu pietre, alta cu stânci, alta cu beton, iar alta cu nisip, unele amenajate, altele nu. Împreună, ne-am bucurat de o plimbare cu jetski-ul, iar în altă zi cu barca de-a lungul coastei, de băi în golfuri unde apa avea zeci de metri, de câteva scufundări, unde ne-am entuziasmat(unii panicat, adica eu) de meduzele defapt inofensive și multitudinea de pești de diferite mărimi și culori care înotau nestingheriți în jurul nostru. De asemenea, am profitat și de o minicroazieră până la insulele Rovinj și Brioni, unul din cele mai romantice orașe din Croația. Cinele luate pe terase în centrul Paulei ne-au facut să ne simtit ca într-un film din anii 60, cu lumini difuze si chelneri foarte atenți și politicoși.
            Deși este un oraș mic, Paula nu duce lipsă de obiective turistice, unul din ele fiind Amfiteatrul roman (denumit arena de localnici) care datează din secolul 1, în care și azi se țin anumite festivaluri. Acesta ne-a impresionat cu măreția lui și datorită faptului că este unul din cele mai bine conservate amfiteatre din Antichitate. Un alt punct de atracție este Templul lui Augustus, împăratul roman, construit în timpul vieții sale, pentru a-l mări. Stilul corintic al templului cu acei stâlpi parcă interminabili te duce cu gândul la Imperiul Roman, la cuceriri, la puterea lor și la zeii divinizați atunci. Tot în centru, se găsește Arcul lui Sergius, iar lângă el puteți bea o cafea împreună cu scriitorul irlandez James Joyce (sau mai degrabă cu statuia lui) care a trăit acolo o perioadă de timp. De asemenea, imediat dupa ce ieșiți din oraș, puteți găsi în capul Karmenjak o rezervație naturală în care să vă bucurați de dinozaurii rămasi pe Terra, chiar dacă sunt din polistiren, nu din carne si oase.
            Dacă vă căutați o destinație ideală în care să beneficiați atât de munte, cât și de mare, ghiciți ce? Paula este dispusă să vă ofere acest lucru. Pe de-o parte, vă puteți bucura de mare și de un bronz de invidiat, puteți înota sau pluti în voie, nu trebuie să vă speriați ca mine în primele 10 minute că nu ajungeți cu picioarele pe fundul apei, ci puteți fi liniștiți deoarece apa sărată și pură ca un cristal vă va ține la suprafață fără probleme. Pe de altă parte, dacă doriți să respirați aerul curat de munte și să vă cățărați pe stânci sau printre copaci așa cum îmi place mie, puteți face acest lucru tot acolo, la un pas de marea îmbietoare.
            În concluzie, dacă doriți o destinație ideală de vacanță pentru voi și prietenii sau familiile voastre, dacă vreți să vizitați locuri noi și să vă lăsați în mrejele Imperiului Roman, sau doar dacă vreți să aveți marea și muntele la un loc, vă recomand să mergeți și să vizitați orașul. Care oraș? Stiți voi… Paula din Croația. La final, vă las cu un citat: Călătoria este singurul lucru care se poate cumpăra și care te face mai bogat.

EN:
In general, we all expect with enthusiasm holidays or summer holidays. So before I start, I'd like to ask you how many of you love the sea? What about the mountain? Well, I will tell you how to spend quality time with family or friends, visit exciting places and enjoy a 2 in 1 holiday: both at sea and in the mountains.
            Thinking about making our holiday together, my friends and I decided to go to Croatia in September for a week. Done and made, we quickly found a 2-room apartment perfect for us in the city named Pula (anatomical part for Romanians). Let's call it Paula. Time has passed so fast and we have already got in Croatia where the air of the Adriatic Sea invaded our lungs. The first day was just to get used with the city and the sea. So to defeat our sleepy heads, we went to the nearest beach. Here we were surprised for the first time by the wild beach in front of us, trying not to think about the water that at first seemed very cold and salty. Every day of the 7, we went to another beach, each one with something special. For example, one was stoned, another with rocks, another with concrete, and another with sand, some arranged, others not. Together, we enjoyed a jetski ride, and another day with a boat along the coast, bathing in bays where the water was really deep, a few dives, where we were excited (some panicked, it was me) by the inocent jellyfish and the multitude of fish of different sizes and colors that swam around us. We also took advantage of a minitrip to the islands of Rovinj and Brioni, one of the most romantic cities in Croatia. Dinners on the terraces in the center of Paula made us feel like in a movie in the 1960s, with diffused lights and very attentive and polite waiters.
Although its a small town, Paula does not lack tourist attractions, one of which is the Roman amphitheater (known as the arena of locals) dating back to the 1 st century, where today some festivals are held. It impressed us with its greatness and because it is one of the best preserved amphitheatres from Antiquity. Another point of attraction is the Temple of Augustus, the Roman Emperor, built during his life to enlarge him. The Corinthian style of the temple with those endless poles take you back to the Roman Empire, to conquests, to their power, and to the divinized gods. Also in the center, there is the Arch of Sergius, and next to it you can have a cup of coffee with Irish writer James Joyce (or rather his statue) who lived there for a while. Also, as soon as you get out of town, you can find in Cape Karmenjak a natural reserve where you can enjoy dinosaurs left on Terra, even if they are made of polystyrene, not meat and bones.
If you are looking for an ideal destination in which to enjoy both mountain and sea, guess what? Paula is willing to offer you this. On the one hand, you can enjoy the sea and a gorgeous tan, swim or float at will, do not be afraid like me in the first 10 minutes that you do not get to the bottom of the water but you can chill out because the crystal clear water will keep you on the surface without problems. On the other hand, if you want to breathe clean mountain air and climb on cliffs or trees as I like, you can do it all there, at only a step from the mesmerizing sea.

 To conclude, if you want an ideal holiday destination for you and your friends or families, if you want to visit new places and dream of the Roman Empire, or just want to have the sea and the mountain together, I recommend you to go and visit the city. Which city? You know ... Paula from Croatia. Finally, I let you with a quote: Travel is the only thing you can buy and make you richer.

Câteva poze din această vacanță/ A few photos from my trip:








                                           

vineri, 28 decembrie 2018

Cine sunt eu?

Numele meu este Laura, am 25 de ani și sunt născută și crescută în Oradea. Fiind studentă la facultatea de psihologie, îmi place să descopăr cât mai multe lucruri despre gândirea umană, să analizez situațiile din toate perspectivele, să găsesc soluții la situațiile de care ne lovim, să ajut și să inspir oamenii. Tocmai datorită acestor lucruri am decis să scriu acest blog. Este și va fi o mare provocare pentru mine.

În prezent sunt agent de asigurări de viață la Metropolitan Life și sunt foarte bucuroasă că prin această meserie pot ajuta oamenii în momentele lor dificile și îi pot învăța să prevină dificultățile financiare.

Îmi place foarte mult să călătoresc, să descopăr locuri noi, mentalități diferite, astfel încât o secțiune a blogului va fi dedicată călătoriilor.

Alte pasiuni sau hobby-uri ar fi cititul, dansul, pescuitul și testarea activităților cu un nivel ridicat de adrenalină.

Vorbit în public ... ?  Când a fost ultimul moment în care ai avut de prezentat un proiect sau o idee în fața unui număr mai mare de oameni?...